La metrou

Am intrat în metrou şi mi-am căutat din priviri un locuşor să mă aşez. Cu toate că era destul de aerisit la ora aia şi puţini oameni erau împrăştiaţi pe câteva locuri, am ales să mă aşez lângă un tip cu barbă care citea relaxat dintr-un kindle. Slăbuţ, îmbrăcat cu un palton negru, semăna puţin cu Jude Law, în filmul Alfie. Doar că avea bonus o barbă. M-am foit puţin lângă el, mi-am scos un măr din rucsac şi muşcând din el, m-am înclinat cu nonşalanţă spre tip să mă uit în paginile lui virtuale. Am citit câteva rânduri şi primul gând mi-a fugit la Paler. “Hm, elegant şi cu gusturi bune”, mi-am spus. El s-a întors brusc spre mine, am tresărit şi m-am îndreptat în scaun, aruncându-i un zâmbet puţin cam strâmb. Probabil că a fost comic momentul, fiindcă a început să râdă şi m-a întrebat dacă am terminat de citit pagina, ca să o schimbe. I-am împărtăşit că eram curioasă dacă-l citeşte cumva pe Paler şi mi-a răspuns că e Scrisorarul lui Şişkin. “Nu cred că ştiu”, zic. “Ţi-o recomand, e o carte excelentă. Sunt pe la jumate şi m-a prins bine de tot. O citeşti repede, are până-n 200 de pagini…”
I-am mulţumit şi am mai schimbat câteva păreri, până când mi-am auzit staţia. “Aici cobor”, îi zic şi dau să mă ridic. El îmi întinde mâna, îmi spune că i-a făcut plăcere şi-mi aminteşte să caut cartea.
Ajung afară, mă opresc pe o bancă şi caut să-mi aprind o ţigară… gândurile îmi aleargă. Trag primul fum şi mă întreb, oare ce voi găsi în rândurile acelei cărţi pe care un străin cu palton şi ochi verzi mi-a recomandat-o? Ce poveste magică mă aşteaptă? Ce va schimba ea în mine, care va fi rândul pe care-l voi citi de zece ori pentru a-l ţine minte mereu?
Sau poate că nu e cartea, poate e omul. Un bărbos simpatic, care mi-a făcut ziua mai frumoasă. Poate că şi eu i-am făcut-o pe a lui. Şi poate… dacă aş fi fost cândva într-un alt loc, într-o altă zi, pe omul acela l-aş fi cunoscut sub o altă formă, într-o situaţie cu totul diferită. Poate că mi-ar fi devenit prieten, iubit, vecin de scară.
Ce interesant, nu? Dacă în acea dimineaţă de vară nu ai fi ales să te îmbraci, să te urci în tren şi să pleci în Buşteni pentru două zile, nu ai fi întâlnit persoana care îţi e în prezent cea mai apropiată. Cel mai bun prieten poate. Acela pe care l-ai cunoscut la cabana unde te-ai cazat, seara în bucătăria comună, în timp ce-ţi încălzeai ceaiul iar el îşi fuma ţigara.

“Ce interesant…”, două cuvinte care se plimbă pe buzele tale în timp ce-ţi aminteşti de momentele magice în care oamenii ţi-au intrat în viaţă – pentru cinci minute, cinci ani sau pentru totdeauna.

L.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s