Culese din autobuz

Cât de multe poţi observa într-un autobuz, dacă eşti atent? Păi, multe, vă asigur. Astăzi am făcut un test. Am fost nevoită să străbat oraşul cu 330, pe care l-am luat dintr-un capăt până-n celălalt, de la Presei până la Barajul Dunării. O oră şi douăzeci de minute dus, o oră întors. Mi-am acceptat poziţia de sardină şi am renunţat la căşti, cu gândul ca măcar o dată să fiu și eu un adevărat călător în autobuz, devotat în totalitate atmosferei RATB-iste. Nu pot să spun că a fost plăcut, dar nici groaznic. Interesant ar fi cuvântul potrivit. Un individ s-a legat de altul din spatele lui, frustrat de multele coate pe care le tot primea în coloană. L-a amenințat chiar că-i “trage una de ajunge pe scaunele din spate”. La Obor au urcat doi matrafoxați care tot drumul și-au cules tacticos și reciproc scamele de pe haine și au filozofat pe tema Udrea. Se țineau cu greu pe picioare, se mai relaxau pe câte o femeie la frâne, pe câte un bărbat la curbe bruște. Erau comici, genul ăla de bețivi inofensivi. Lângă mine, o blondă își tot muta sacoșele când într-o mână, când în cealaltă, iritată că nu-și găsea o poziție, nu ajungea nici să se țină de bară, se balansa dintr-o geacă în alta. Îmi pufnea în păr la fiecare mutare a sacoșelor iar asta mă amuza teribil. La un moment dat mi s-a părut că miroase a supă cu tăiței. După alte câteva stații, mi s-a părut că miroase a anticariat. Clar, cineva îl citea pe Spinoza în fața unui bol de supă aburindă, undeva pe la mijlocul autobuzului. La Dristor a urcat un val de femei pitice, cu vârste cuprinse între 60 și 80 de ani și toate miroseau a naftalină combinată cu deodorant din ăla vechi, Impulse. Le-am făcut loc, cu amabilitate, pentru că toate căutau să se apuce de ceva, de geam, de bară, de oameni, între ele. M-am înghesuit într-un colțișor cum am putut mai bine și acolo am amorțit până aproape de Titan, unde în final s-a mai eliberat. În fața mea, un tip vorbea la telefon. Ochii mi-au coborât, mi s-au fixat în fundul lui. Și nu pentru că ar fi fost atractiv, ci pentru că încercam să înțeleg de unde îi pornesc picioarele și unde se termină. Nu m-am abținut și i-am făcut o poză, pe care o atașez ca să înțelegeți la ce mă refer. M-am gândit că în blugii ăia ar încăpea și fundul meu în continuarea fundului lui. E ceva, mi-am zis – în felul ăla, nu mai e obligat să piardă timpul trăgând un amărât de șliț în jos. De ce să-și complice existența cu gesturi inutile? Ridică geaca și udă gardul liniștit. Pentru că e cool.

Și ce mai e cool? Să studiezi viața din autobuz, într-o oarecare zi de iarnă. E chiar cool.

L.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s