Echoes

What are dreams? Maybe triggers. Maybe fragments of memories. Close your eyes and listen… listen. Like the sound of whales calling across hundreds of miles of water, there are echoes you can hear. Listen. There are not from land nor sea. There are from a place for which there is no map. Do not try to find words, just listen… ye shall hear.

L.


*Picture courtesy : cityofshamballa

Advertisements

Visul inimii

Pe aripile tale, vultur atlant, călătoresc spre vale, caut un loc
Între stânci și cascade, între porți de piatră demult uitate,
Dedesubt inimă de cristal, deasupra inimă de foc,
Îmi caut Pământul, între păzitorii cu chipuri sculptate

Pământ îngropat, ascuns vederii, El îmi trimite șoapte
Îl aud, îl aud, își cheamă Copilul rătăcit acasă
Sufletul îmi e cârmă, inima busolă, zbor pe al tău spate
Vultur atlant, căminul nostru acum renaște, zboară! Zboară spre casă.

Suntem Unul, eu și tu, așa am fost și-atunci
Purtați de vânt, chemați mereu spre Ceruri, spre raze stânjenii
Pe aripile tale, de noi îmi amintesc, de toți
De vocile străbunilor, ce încă îmi vorbesc prin visul inimii

De sfera albă ce mi-e casă, de muntele roșu ce mi-e templu
De dansul jos în vale, în cercul Zeilor Înalți, pe dale de Inga
Ei, zei coborâți, ascunși acum departe-n Centru
Așteaptă un copil – pe aripi de vultur, acasă să ajungă.

L.

 

*Picture courtesy : deviantart

A fost odată o gheișă

M-am băgat în pat mult după miezul nopții și m-am foit și răsucit pe toate părțile. Nu am fost în stare să-mi liniștesc mintea, gândurile îmi zburau haotic în timp ce motanul se chinuia să mă adoarmă cu căldura blăniței lui, lipită de stomacul meu. Am orbecăit prin întuneric după telefon, mi-am deschis un pdf și m-am pus pe citit; în general, după câteva minute mă ia somnul, însă de data asta nici să mă focusez pe litere nu puteam. Citeam și-mi dădeam seama că nu înțeleg absolut nimic. O agitație mentală mult prea intensă care începea să mă scoată din răbdări… M-am ridicat din pat, mi-am luat căștile și am căutat în telefon o meditație de-a lui Frank Kinslow. Primele câteva minute au fost de tortură, omul mă ghida să-mi relaxez fiecare deget, os, fir de păr, iar eu mă țineam cu greu să nu mă zvârcolesc, mintea galopa și mai înciudată parcă. Însă treptat, am reușit să-mi duc atenția acolo unde era ghidată, am reușit să mă liniștesc, să respir și să mă detensionez. Meditația a durat 25 de minute, iar spre final eram deja relaxată și ușoară ca un fulg. Gândurile se risipiseră iar altele noi refuzau să se mai formeze. Când vizual am adunat toată Creația într-un ou, l-am micșorat până a ajuns o mică stea iar mai apoi steaua s-a evaporat, am rămas în Nimic. Perfect conștientă. Nu mai vedeam nimic, nu mai știam nimic, dar în același timp eram peste tot, eram de fapt Totul. Eram într-o stare de existență și atât. În ultimele minute m-a îndrumat să-mi mișc ușor vârfurile degetelor, să mă dezmorțesc. M-au durut, dar nu mi-a păsat, eram prea zen.

Ca să nu fac prea multe mișcări, am împins Continue reading