Doar să vă ascult

“Când rămâi fără cheia de la casă şi tremuri de frig, o idee bună e să ai un cort în curte şi provizii de smochine în el”, îmi spun în timp ce mă întind zgribulită pe sacul de dormit. Oftez, ascult- îmi cântă greierii din toate părţile. Îmi vine să cânt şi eu ceva cu ei, dar nu pe greierească… toată ziua mi-a stat o piesă-n gât. Butonez după ea prin telefon, îi dau play şi nu mai tremur… mă încălzesc. Îmi urcă un fior pe coloană-n sus. Ce mişto e şi cu muzica asta, cum nişte sunete mă pot aduce la extaz, fire sculate pe corp şi chef de scris. Ha!
Îmi curge ritmul prin căşti, prin urechi, prin sânge. Muzica asta e energia cuiva, un om undeva pe pământ s-a exprimat. O parte din el e acum în mine.

Îmi urmez firul gândurilor şi mă întreb, noi ştim oare să ne ascultăm? Ne auzim, dar ne şi ascultăm?
Da, ne pricepem să ne mâzgălim definiţii pe frunte, da, ne pricepem să comunicăm din spatele unor voci sugrumate. Citim în stări extrase din cuvinte şi credem că ne cunoaştem între noi. Dar să ascultăm, mai ştim cum?
Am observat într-o discuţie recentă, cu câţiva oameni care gesticulau mult, cum fiecare vorbea, zburau cuvinte, dar nici unul nu primea cu adevărat nimic de la celălalt. Un fals entuziasm plutea prin aer, zâmbete sterile se conturau şi mirosea a interes de complezenţă. Când unul rostea ceva, ceilalţi cu privirile absente dădeau din cap, un vizibil automatism, concentraţi pe propriile poveşti, pe ce urmează să spună. Asta însă… doar dacă aveau o ireproşabilă răbdare şi nu întrerupeau pe la jumate. La final, ne-am ridicat de la masă, ne-am salutat tovărăşeşte şi am crezut că ne cunoaştem. Ce tare! Ce feeling!
Şi totuşi, sunt curioasă. Aş vrea să vă ascult când sunteţi în tăcere. Deschişi, vulnerabili. Ăia care ştiţi doar voi că sunteţi. Să vă simt, fără să vă definiţi voi prin cuvinte, fără să-mi pompaţi vorbe la urechi.
Doar să vă ascult…

L.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s