Nu știu

Aflându-mă în acel scenariu pe care îl visez nopțile, nu știu dacă aș putea să te refuz. Nu știu dacă aș putea să dau înapoi, să mă retrag. La nivel rațional, știu că ideal ar fi să aștept, însă inima cred că ar insista să mă contrazică. Cred că s-ar zvârcoli, bezmetică, în piept. Fiecare venă în corp ar pulsa să spargă pielea, să spargă carnea. O febră inexplicabilă mi-ar stăpâni corpul iar creierul, bietul de el, ar fi singurul în putere să urle “fugi, Laura. Fugi”. El, amărâtul, ar fi cel care mi-ar spune că “totul se destramă, odată împlinit. Orice dragoste, oricât de intensă; odată satisfacută, își pierde puterea. Fugi, mai bine, fugi și las-o să te tortureze, să te doară. Las-o să te țină într-o continuă așteptare, anticipare, într-o continuă imaginație. Să te hrănească mental, spiritual… dar nu fizic; pentru că împlinirea fizică destramă împletitura inițială a inimilor, acea rezonanță ce nu poate fi pusă în cuvinte sau așternută pe hârtie.” Da, mintea îmi aruncă astfel înainte jocurile ei, însă ajunsă în acel moment, nu știu dacă aș putea să rezist. Nu știu cât de puternică aș fi, nu știu ce parte interioară ar călca pe cealaltă. Pentru că îmi doresc să te ating, dar în același timp îmi este groază să o fac. Îmi este groază de ceea ce s-ar rupe în sufletul meu. Să-mi dau oare voie să primesc totul într-o zi, într-o oră, în câteva minute ? Să-mi pun toată credința într-o anumită dată fatidică, cu care apoi voi umple toate paginile jurnalului, sau să aștept, să tremur, să doresc fără să am, să sper? Să bănuiesc, doar, acea chimie dintre noi, să-mi contruiesc propriul roman, în care să-ți urlu, rând de rând, cât de mult te iubesc ?

Aflându-mă în acel scenariu pe care îl visez nopțile, îți mărturisesc, nu știu ce aș alege. Dacă m-ar izbi cu toată forța în față, nu știu dacă aș rămâne lângă tine sau dacă aș fugi. Pentru că ceea ce îmi doresc mai mult este să te strâng la piept, și ceea ce mă sperie mai mult este să te pierd.

L.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s