Amintirile din sertar

Cred că e o graniță anemică între copilărie și maturitate. Ne transformăm, găsim alte drumuri, însă multe aspecte rămân cu noi, părți ale copilului interior care refuză să se desprindă, oricât le-am împinge cu glezna sub covor. Le mai recunoaștem din când în când, în clipe vulnerabile efemere, dar imediat ne împotrivim, le respingem. Ne e teamă, oare, că ceilalți ne validează existența în funcție de incursiunea pe care le-o oferim în trecutul nostru ? “Ce-i cu emoțiile astea ?! N-au nici un sens.” Oare chiar nu au ? De ce își fac loc să iasă, dacă nu au nimic de zis ? Sunt clipe și oameni care se întorc în gânduri, în suflet, pentru că poate legătura este încă acolo, aparent slabă, prăfuită, însă cu greu îndrăznim să ne deschidem, să dăm glas emoției. Am fi penibili, așa-i ? Ne-am pierde din aerul matur și rafinat, dacă ne-am întoarce acolo pentru puțin timp… să le vorbim. Să le spunem că au contat.
Ce sens mai poate avea acum un moment din trecut ? O întâlnire, un loc, un chip, o energie aparte ? Sau poate Continue reading

Advertisements

Unde sunt?

Deschid ochii și rămân cu ei ațintiți pe tavan. “A fost, oare, doar un vis? Unde sunt?” Încerc să mă mișc, dar tot corpul îmi este anesteziat. “Ce zi este? Cât a trecut de-atunci?” Simt o apăsare puternică în piept, iar pielea îmi frige. Sunt în cameră, în pat, însă nu știu ce caut aici. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat. Simt că îmi curg lacrimi dar nu înțeleg de ce. Respir adânc și gheara din piept se înverșunează, mă atacă și mai agresiv. “Da, a fost un vis. Doar un vis… o amintire. Cât a trecut de-atunci ?” Nu mă pot gândi la altceva, nu-mi pot pune altă întrebare. Continui să mă uit la tavan, dar nu mai sunt prezentă, alunec înapoi în imagini, în emoții, în acel moment… acea amintire. Acea zi, în care te-am lăsat… te-am lăsat în mașină, mi-am luat rucsacul pe umeri și am plecat. Nu pentru că am vrut, ci pentru că nu am putut altfel. Nu am putut să aleg, nu am putut să fac nimic. Acea zi, în care totul s-a rupt în mine. Când am traversat intersecția fără să știu către ce mă îndrept, un om pe două picioare ce pășea absent, un om ce nu mai știa nimic. Un om care Continue reading