Jurnal de seară

Îmi revin ușor în simțiri și sesizez că piesa asta încă rulează încet undeva în fundal. Îmi observ degetele, palmele… sunt îmbibate de ulei de cocos. O mireasmă fină, dulce îmi alunecă sub nas, o combinație de fruct exotic și piele. Tresar încordată și privesc în jur – două lumânări pe noptieră, una arsă complet, cealaltă încă dansând sfios, învelind pereții camerei într-o lumină slabă dar jucăușă. Draperiile trase, biroul masiv de lemn împins în perete, cu tot cu mormanul de cărți, peste draperii. Cafea pe parchet, aproape uscată. “S-o fi vărsat eu? Nici nu-mi amintesc…” Fur rapid câteva secunde de luciditate și încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat mai devreme… înainte să mă predau cu desăvârșire beatitudinii fără strigare, să mă abandonez în căldura emoției fără nume. Da, înainte când… când ce? Îmi e imposibil să mă duc așa departe. Îmi cobor privirea și-mi las palmele să alunece din nou pe spatele tău; simt carnea, o strâng încet. Simt sângele fierbinte sub buricele degetelor. Gândurile mele se împletesc cu gândurile tale, pielea ta devine și a mea, cu un murmur surd corpurile noastre amorțesc sedate. Muzica se mai aude undeva, departe. Poate nu în cameră, poate în noi. Lumânarea se stinge și ea, pe furiș, iar bătăile inimii cred că mi se opresc. Nu știu pentru cât timp… câteva clipe, câteva ceasuri…

L.

Advertisements

Acum

tumblr_mqrqz12OrN1sp1z03o1_500

Aruncă-te! Nu-ţi fie frică..
Astăzi eşti nimeni
Simte, nu te închide
Simte, dă-ţi voie să urli
Lasă-ţi sufletul, lasă-l
Abandonează-te odată.
De ce te lupţi? De cine tragi?
Cine eşti, când te opreşti?
Aruncă-te! Nu-ţi fie frică..
Astăzi eşti totul
Acum. E timpul să iubeşti.
Nu te mai judeca
Primeşte-ţi lacrimile
Iubeşte-le, iubeşte-le..
Lasă-te, nu te mai ţine
Acum. E timpul.

L.