Întâlnire

Îmi e dor de tine. Dor nebun. Mă surprind deseori rătăcind în vise și viziuni, mă refugiez dincolo de timp și spațiu, acolo unde rămân singură cu multele mele aspecte pentru a mă sfătui cu ele. Ele mă definesc, m-au construit în timp, de-a lungul a miliarde de milenii. Nu m-am format acum, când m-am născut în acest corp, ci doar am venit să continui. Am venit să-mi amintesc. Oh, știu atât de bine, am fost mereu un suflet îndrăgostit.

Nenumărate voci îngropate adânc în mine, ele, aspectele mele anterioare. Le simt, sunt acolo, vechi amintiri, experiențe, trăiri. N-au fost niciodată pierdute, ci doar uitate.

Oh da, suflet veșnic îndrăgostit. Ea, Iubirea. Pentru ea am străbătut Universul, pentru ea am trăit și am murit. Pe ea am venerat-o în temple și peșteri, orașe și păduri, pe pământ și pe ape, râzând și plângând, mereu ca un copil, mereu cu inima arzând. Ea, Iubirea, mereu Iubirea. Toate bucuriile sufletului, în ea s-au născut.

Lângă apa care-mi șoptea atunci să-mi amintească, am văzut în ochii tăi ochii pe care de mult timp îi cunosc, de mult timp îi iubesc. Am știut… în toate provocările și deghizările noastre de-a lungul timpului, am știut mereu să ne găsim. Iar eu, iartă-mă, căci n-am știut să îți spun, să îți arăt. Am scormonit cu stângăcie prin inimă, încercând să găsesc explicații. M-am împiedicat Continue reading

Nu știu

Aflându-mă în acel scenariu pe care îl visez nopțile, nu știu dacă aș putea să te refuz. Nu știu dacă aș putea să dau înapoi, să mă retrag. La nivel rațional, știu că ideal ar fi să aștept, însă inima cred că ar insista să mă contrazică. Cred că s-ar zvârcoli, bezmetică, în piept. Fiecare venă în corp ar pulsa să spargă pielea, să spargă carnea. O febră inexplicabilă mi-ar stăpâni corpul iar creierul, bietul de el, ar fi singurul în putere să urle “fugi, Laura. Fugi”. El, amărâtul, ar fi cel care mi-ar spune că “totul se destramă, odată împlinit. Orice dragoste, oricât de intensă; odată satisfacută, își pierde puterea. Fugi, mai bine, fugi și las-o să te tortureze, să te doară. Las-o să te țină într-o continuă așteptare, anticipare, într-o continuă imaginație. Să te hrănească mental, spiritual… dar nu fizic; pentru că împlinirea fizică destramă împletitura inițială a inimilor, acea rezonanță ce nu poate fi pusă în cuvinte sau așternută pe hârtie.” Da, mintea îmi aruncă astfel înainte jocurile ei, însă ajunsă în acel moment, nu știu dacă aș putea să rezist. Nu știu cât de Continue reading