Unde sunt?

Deschid ochii și rămân cu ei ațintiți pe tavan. “A fost, oare, doar un vis? Unde sunt?” Încerc să mă mișc, dar tot corpul îmi este anesteziat. “Ce zi este? Cât a trecut de-atunci?” Simt o apăsare puternică în piept, iar pielea îmi frige. Sunt în cameră, în pat, însă nu știu ce caut aici. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat. Simt că îmi curg lacrimi dar nu înțeleg de ce. Respir adânc și gheara din piept se înverșunează, mă atacă și mai agresiv. “Da, a fost un vis. Doar un vis… o amintire. Cât a trecut de-atunci ?” Nu mă pot gândi la altceva, nu-mi pot pune altă întrebare. Continui să mă uit la tavan, dar nu mai sunt prezentă, alunec înapoi în imagini, în emoții, în acel moment… acea amintire. Acea zi, în care te-am lăsat… te-am lăsat în mașină, mi-am luat rucsacul pe umeri și am plecat. Nu pentru că am vrut, ci pentru că nu am putut altfel. Nu am putut să aleg, nu am putut să fac nimic. Acea zi, în care totul s-a rupt în mine. Când am traversat intersecția fără să știu către ce mă îndrept, un om pe două picioare ce pășea absent, un om ce nu mai știa nimic. Un om care Continue reading

Advertisements