Amintirile din sertar

Cred că e o graniță anemică între copilărie și maturitate. Ne transformăm, găsim alte drumuri, însă multe aspecte rămân cu noi, părți ale copilului interior care refuză să se desprindă, oricât le-am împinge cu glezna sub covor. Le mai recunoaștem din când în când, în clipe vulnerabile efemere, dar imediat ne împotrivim, le respingem. Ne e teamă, oare, că ceilalți ne validează existența în funcție de incursiunea pe care le-o oferim în trecutul nostru ? “Ce-i cu emoțiile astea ?! N-au nici un sens.” Oare chiar nu au ? De ce își fac loc să iasă, dacă nu au nimic de zis ? Sunt clipe și oameni care se întorc în gânduri, în suflet, pentru că poate legătura este încă acolo, aparent slabă, prăfuită, însă cu greu îndrăznim să ne deschidem, să dăm glas emoției. Am fi penibili, așa-i ? Ne-am pierde din aerul matur și rafinat, dacă ne-am întoarce acolo pentru puțin timp… să le vorbim. Să le spunem că au contat.
Ce sens mai poate avea acum un moment din trecut ? O întâlnire, un loc, un chip, o energie aparte ? Sau poate Continue reading

Advertisements